Negustor lipscan
de Mihail Sadoveanu
"Negustor lipscan" este cea de-a şaptea povestire din şirul celor nouă care compun culegerea "Hanu Ancuţei". Ea este construită sub forma unui interviu pe tema călătoriei: cei de la han, dornici fiind de a afla lucruri interesante, dialoghează cu noul venit, un negustor care vindea în pieţele româneşti mărfuri aduse de la Lipsca, pentru a se informa despre ceea ce a văzut acesta prin ţări străine.
Construcţia subiectului
Întreaga întâmplare se poate rezuma în câteva fraze; prin această povestire, autorul accentuează plăcerea dialogului, prin punerea în evidenţă a elementelor de oralitate.
Rama debutează cu promisiunea, perpetuată de-a lungul fiecărei istorisiri, de-a asculta cea de-a doua întâmplare pe care doreşte s-o împărtăşească loniţă de la Drăgăneşti. Ea ar fi cea de-a zecea şi simbolizează povestirea perfectă faptul că drumeţii nu o vor auzi pe parcursul celor trei zile cuprinse în volum da un caracter peren artei spunerii: întotdeauna va exista un fapt interesant care merită a fi ascultat.
De data aceasta, "acel mult dorit ceas" al istorisirii pe care îl promitea comisul este întrerupt de "strigăte şi zarvă pe drumul Sucevei", fond sonor care anunţă venirea unui nou călător. Apariţia lui e prezentată gradat: "se auzeau glasuri groase care opreau boii", pentru ca, din mulţime, să se individualizeze "un bărbat bărbos cu căciulă şi giubea" (giubeaua este o haină de postav). El este primit cu căldură şi bucurie la han: "Atuncea eşti binevenit [ ... ] noi cu mare plăcere îi găsim loc între noi şi-I poftim cu dragoste la focul nostru".
Noul-venit se numeşte Dămian Cristişor şi este un negustor care deţine "dugheana la Ieşi, în uliţă mare".
Ocupaţia sa presupune achiziţionarea produselor care urmează a fi vândute din diverse locuri din Europa. Cei de la an devin curioşi să afle ce lucruri inedite a văzut în timpul peregrinărilor sale. Astfel, prin intermediul celui de-al şaptelea narator sunt recreate, în mod subiectiv, imagini din Franţa şi Germania. Cristişor întruchipează, în propria-i povestire, ipostaza străinului care observă noi medii sociale.
Ritualul spunerii este pregătit în prealabil, stârnind curiozitatea auditoriului: sunt hrănite animalele, apoi Ancuţa duce "pui fript în talger de lut şi pită proaspătă."
Povestirea propriu-zisă, adresată doar în aparenţă căpitanului Neculai Isac ("am să-ţi spun cum mi-au fost petrecerile mele prin ţări străine"), este aşteptată cu nerăbdare de toţi fiind construită, în mare parte, sub forma dialogului. În acest fel, ascultătorii sunt informaţi cu privire la :ceea ce s-a schimbat dincolo de graniţele ţării lor.
Dămian Cristisor le relatează despre apariţia unui mijloc ie transport inedit, trenul, definit astfel: "căsuţe pe roate şi roatele acestor căruţe se îmbuca pe şine de fier.Şi-aşa [ ... ] le trage cu uşurinţă o maşină, care fluieră şi pufneşte de-a mirare; şi umblă singură cu foc." Orizontul de cunoaştere al fiecăruia dintre ascultători e diferit: ciobanul nu crede că trenul se poate deplasa fără cai, moş Leonte îşi face cruce ) vreme ce loniţă era informat despre existenţa noului mijloc de locomoţie
El le povesteşte apoi despre "case una peste alta", uliţi "dintr-o singură bucată de piatră", "un fel de ieşire amară" (berea), "cartoafe [ ... ] şi carne fiartă". Puternic ancoraţi în adiţia culinară românească, ascultătorii nu-şi pot închipui i alte popoare se pot lipsi de "pui în tiglă", "miel fript" cu mojdei" sau "sarmale".
Chiar şi organizarea învăţământului apusean stârneşte )comentarii: în oraşe şi sate există profesori şi şcoli şi toată lumea, băieţi şi fete, învaţă carte. Această informaţie stârneşte dezaprobarea totală: "Asta iar îi rânduială care trebuie să rămână la dânşii."
Paradoxal i se pare negustorului că atât timp cât a călătorit prin ţări străine marfa i-a rămas intactă; ajuns în Moldova, a fost nevoit să dăruiască şaluri ("baider", şal, fular lung) vameşilor şi unui tâlhar pentru a putea scăpa cu marfa întreagă.
Finalul relatării este marcat printr-o formulare specifică, făcând trecerea de la trecutul recreat (timpul călătoriei) la timpul povestirii: "Asta e, fraţilor creştini, sfârşi cu voie bună negustorul."
Revenirea simetrică la ramă denotă respectul drumeţului pentru gazda sa: el dăruieşte hangiţei "o zgărdiţa de mărgele".
Consideraţii asupra stilului
Ca şi în celelalte povestiri, remarcăm nota de oralitate, realizată prin reproducerea limbajului colocvial, specific trecutului îndepărtat, bogat în arhaisme, regionalisme,
termeni populari ("zarvă", "hulubiţa", "leşi", "giubea", iritic", "şarabană" ş.a.).
Concluzie
Cea de-a şaptea istorisire din "Hanu Ancuţei", construită într-o formă dialogata, reliefează diferenţele dintre civilizaţii, accentuând caracterul tradiţionalist al gândirii autohtone.
