Povestea lui Harap-Alb
Date despre autor şi operă
Ion Creangă, "unul dintre cei mai buni povestitori ai Europei" (Jean Boutière), aparţine perioadei marilor clasici ai literaturii române, ca şi Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Opera sa îşi află originea în înţelepciunea populară, care, prin puterea imaginaţiei şi cu ajutorul unui mod original de exprimare, este ridicată la rangul de simbol naţional.
Capodopera sa rămâne, incontestabil, scrierea memorialistică "Amintiri din copilărie", care prezintă vârsta inocenţei, "veselă şi nevinovată", şi care are drept protagonist o ipostază a "copilului universal" (G. Călinescu). Lumea ţărănească este proiectată în fabulos, în basmele lui Creangă: "Povestea lui Harap - Alb", "Soacra cu trei nurori", "Capra cu trei iezi", "Punguţa cu doi bani", "Povestea lui Stan Păţitul", "Fata babei şi fata moşneagului" ş.a. La acestea se adaugă povestirile ("Moş Ion Roată", "Ion Roată şi Vodă Cuza", "Popa Duhu", "Inul şi cămeşa" ş.a) şi nuvela "Moş Nichifor Coţcariul".
Apariţie
Povestirile scrise de Creangă sunt publicate în revista "Convorbiri literare", între anii 1875 şi 1878; "Povestea lui Harap-Alb" apare la 1 august 1877.
Specia literară
Basmul, denumit de G. Călinescu "oglindire a vieţii în moduri fabuloase", se axează pe prezentarea unei lumi în care totul este posibil; elementul supranatural se identifică astfel cu realitatea lumii create.
Povestea (basmul) este specia genului epic, în proză, în care se prezintă confruntarea dintre forţele binelui şi cele ale răului, reprezentate de personaje din sfera supranaturalului, finalul său fiind, de regulă, unul fericit (victoria binelui asupra zonelor malefice).
Această specie literară este construită pe baza unor momente esenţiale: situaţia de echilibru perturbată de un eveniment neaşteptat (intriga) care declanşează o acţiune desfăşurată în vederea restabilirii ordinii iniţiale; deznodământul aduce o nouă situaţie de echilibru. În general, personajele basmului sunt: eroul (protagonistul), antieroul (antagonistul), donatorii, ajutoarele.
Acest tipar este specific basmului popular; el este o creaţie colectivă, transmisă pe cale orală, care nu aparţine unui singur autor, ci este îmbogăţită, de fiecare dată, cu noi semnificaţii. Forma sa cultă este reorganizarea elementelor populare de către un prozator cunoscut şi consacrat, care imprimă asupra textului stilul său .
Semnificaţia titlului
Titlul "Povestea lui Harap-Alb" enunţă atât specia literară (povestea), cât şi numele protagonistului; acesta parcurge un drum al iniţierii, fiind prezentat, de-a lungul firului epic, în trei ipostaze: fiul cel mic al Craiului, Harap-Alb (tânărul care se formează ca personalitate de-a lungul călătoriei), Împăratul (iniţiatul capabil de a întemeia o familie şi de a conduce împărăţia unchiului său). Cea mai mare parte a basmului este dedicată celei de-a două ipostaze. El este numit de către Spân (antieroul, dar şi formatorul), printr-o sintagmă oximoronică, "Harap-Alb"; substantivul comun de origine populară "harap" desemnează o persoană cu pielea şi părul de culoare neagră şi se află în contradicţie cu epitetul cromatic "alb". Fiul Craiului devine astfel o slugă atipică a Spânului.
Elemente cu sursă folclorică
Basmul lui Creangă este o fuziune originală între elementele preluate din folclor şi viziunea sa proprie asupra existenţei, transmisă într-un stil personal.
Elementele cu sursă folclorică sunt: tema, motivele,personajele, ajutoarele, donatorii, obiectele magice, formulele specifice, oralitatea.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului; ea se subdivide în următoarele motive: superioritatea mezinului, călătoria, probele, demascarea, pedeapsa, căsătoria etc, în ceea ce priveşte construcţia personajelor, influenţa populară (împăratul, zâna, zmeul) se întrepătrunde cu nota de origirialitate: Harap-Alb, Craiul, Verde-Împărat, Roş Împărat, fata lui Roş lmparat, Spânul. La fel procedează Creangă în conturarea ajutoarelor: în timp ce Sfânta Duminică şi calul se încadrează tiparului folcloric, cei cinci prieteni (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Pasări-Lăti-Lungilă) sunt rodul imaginaţiei creatoare a lui Creangă. Donatorii sunt regina albinelor, regina furnicilor, turturica. Obiectele magice, care au un rol foarte important pentru izbânda eroului, sunt: apa vie, apa moartă, jarăticul, smicelele. Este prezentă, de asemenea, cifra trei simbolul perfecţiunii): trei fii, trei fete, trei probe iniţiate de spân, trei apariţii ale acestuia.
Formula iniţiala din basmul lui Creangă, "Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori", are drept corespondent, în creaţia populară, începutul "A fost odată ca niciodată" şi proiectează acţiunea într-un trecut îndepărtat, neprecizat; ea are rolul de a-l introduce pe cititor într-o lume miraculoasă în care totul este posibil. Formulele mediane ("…că cuvântul din poveste înainte mult mai este" sau "Şi merg ei o zi, şi merg două, merg patruzeci şi nouă") dau continuitate acţiunii, iar cea finală face trecerea de la creaţie la realitatea cotidiană a fiecărui cititor: "Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai line încă, cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani, bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă".
Aceasta din urmă, pe lângă valoarea ei hiperbolică (veselia finalului fericit nu se sfârşeşte niciodată), conţine şi o constatare profund realistă introdusă prin conjuncţia adversativă "iar", marcând antiteza între belşugul general al curţii împărăteşti şi divizarea pe clase sociale (săraci, bogaţi) specifică realităţii
Limbajul basmului păstrează autenticitatea vorbi populare, precum şi elementele de oralitate (prezenţa interjecţiilor, exclamaţiilor, verbelor onomatopeice etc).
Elemente de originalitate
Descrierea detaliată, dubla funcţie a dialogului, fantasticul umanizat, nota comică, particularităţile de limbaj conferă un caracter original creaţiei lui Creangă.
Se remarcă, de-a lungul construcţiei epice, portretele bine conturate care creează, în mintea cititorului, reprezentări ample ale personajelor. De exemplu, faţa împăratului Roş "era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineţii dezmierdat de cele întâi razele soarelui, legănat de adierea vântului şi neatins de ochii fluturilor. Sau cum s-ar mai zice pe la noi, era frumoasă de mama focului. " Cei cinci prieteni care i se alătură lui Harap Alb sunt descrişi cu lux de amănunt reprezentând hiperbolizarea unor trăsături specific umane.
Dialogul, foarte bine reprezentat în cadrul basmului,are un dublu rol: dezvoltă acţiunea şi individualizează personajele prin felul specific de a se exprima.
Personajele basmelor populare prezintă şi trăsături omeneşti, dar reliefate într-o manieră convenţională (fără particularităţi psihice). Eroii lui Creangă întruchipează o colectivitate aparte, remarcându-se prin gesturi, mod de a gândi, limbaj. Ei se aseamănă foarte mult cu lumea ţărăneasca, descrisă în "Amintiri din copilărie". Astfel, fiul Craiului, contrar statutului său (Făt-Frumos), plânge când este certat de tată, se enervează, loveşte cu frâul mârţoaga care-i iese în cale, e "slab de înger", dar devine curajos şi capabil de a-şi urma propriul destin. Prietenii săi se remarcă prin dispute aprinse şi savuroase, folosind un limbaj apropiat de cel al oamenilor de la sate; de exemplu, Ochilă, aflat în dialog cu Păsărilă, se exprimă astfel: "A dracului zgâtie de fată [... ]. Taci molcum şi haidem după dânsa."
Umorul lui Creangă înglobează diverse forme de manifestare, de la ironie şi până la tratarea comică a situaţiilor dramatice: " să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri "sau "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân dar nu încapi de urechi".
Principala sursă de inspiraţie a autorului, înţelepciunea populară, este prezentă în text sub forma reproducerii proverbelor sau zicătorilor, introduse prin sintagma "vorba , ceea" şi care constituie sintetizarea fiecărei fapte întâmplate: "Vorba ceea: La plăcinte, înainte, / Şi la razboiu, înapoi".
Pornind de la limba populară, Creangă creează propria modalitate de exprimare, stilul său personal, care include folosirea regionalismelor, a cuvintelor şi expresiilor de factură populară, exprimarea locuţională, limbajul participativ: "gotcă", "tretin", "zăticneală", "a solomoni", farmazoană", "a i se încurca cărările", "a se prinde la minte", a sta pe gânduri", "a trage năcazuri" etc.
Construcţia subiectului
Situaţia iniţială este prezentată succint: Craiul are trei feciori, fiecare dintre ei fiind un potenţial moştenitor al tronului. Intriga perturbă echilibrul prin introducerea motivului împăratului fără urmaş: Verde-Împarat, fratele Craiului, are trei fete şi doreşte să lase împărăţia celui mai vrednic nepot al său.
Dacă cei doi feciori mai mari nu pot trece peste proba curajului impusă de tatăl lor, deghizat în urs, mezinul este gata să-şi încerce norocul. Pentru că dovedeşte calităţi sufleteşti superioare (se milostiveşte de bătrâna cerşetoare), el are un prim ajutor de nădejde, anume personajul supranatural care întruchipează bunătatea, Sfânta Duminică. El îi ascultă sfatul de a alege cu grijă calul, hainele, armele care să-i permită să reuşească ceea ce şi-a propus. Acestea aparţin tatălui său ,care le-a avut aproape când era tânăr, ceea ce denotă refacerea unui destin privilegiat.
Motivul călătoriei are două valenţe: drumul tânărului de Ia casa părintească până la palatul unchiului său, dar şi formarea lui ca personalitate demnă de a conduce împărăţie. Astfel, basmul capătă un aspect de bildungsroman (scriere a iniţierii în tainele existenţei).
După ce-şi dovedeşte curajul în faţa probei la care îl supune Craiul, primeşte drept compensaţie de la acesta un sfat important: să nu se încreadă în omul spân sau roş (consideraţi în credinţa populară, oameni care poartă stigmatul răului).
Prima încercare la care îl supune propriul său destin este labirintul: pădurea ("codrul") în care tânărul se rătăceşte acesta reprezintă locul dispariţiei identităţii sale reale şi regenerarea spirituală, prin renaştere. După trei apariţii succesive ale Spânului, care se poate metamorfoza, luând diferite înfăţişări, fiul Craiului încalcă sfatul părintesc, deoarece era "boboc în felul său la trebi de aiste", şi îl tocmeşte drept călăuză.
Viclenia Spânului determină schimbarea destinul tânărului naiv. Coborârea sa în fântână echivalează cu o nouă naştere a lui sub un alt nume (Harap-Alb) şi cu altă misiune '(sluga răufăcătorului), pecetluită de un jurământ "jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultai întru toate [ ... ]; şi atâta vreme ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie". Spânul preia astfel identitatea feciorului de
Crai şi ajunge, împreună cu sluga credincioasă, la curtea Iui Verde-Împărat. Fetele acestuia nu se lasă înşelate de aparenţe, bănuind falsă identitate a rudei lor.
Pe lângă postura de antierou a Spânului, el este şi formatorul tinerei sale slugi, propunându-i acestuia primul set de trei probe: să aducă sălăţile din Grădina Ursului ca şi "pielea cerbului cu cap cu tot, aşa bătuse cu pietre scumpe, cum se găsesc" şi să pornească într-o nouă călătoria pentru a peţi, în numele stăpânului, pe fata Împăratului Roş. La trecerea primelor două încercări, eroul e ajutat de Sfânta Duminică şi de calul credincios. Cea de-a doua călătorie a sa este prilejul unor noi încercări pe care Harap Alb le trece cu bine. Calităţile sale sunt răsplătite pentru că cei de care se miIostiveşte îi sunt alături în situaţiile limită (furnicile, albinele). Cele cinci personaje miraculoase (Gerilă, Setilă Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăli-Lungilă) par a-I cunoaşte şi îl ,avertizează că, fără ei, nu va reuşi ceea ce şi-a propus.
Împăratul Roş este cel de-al doilea formator pentru Harap-Alb, supunându-l pe acesta la următoarele încercări: casa de aramă, ospăţul, alegerea macului de nisip, găsirea fetei, ghicitul ei. Fata de împărat iniţiază ultima probă din basm: întrecerea dintre cal şi turturică; calul câştigă proba prin vicleşug şi aduce acesteia ceea ce a cerut (apă moartă, apă vie, smicele de măr).
Finalul basmului prilejuieşte restabilirea echilibrului: Spânul este demascat şi pedepsit prin moarte, iar Harap-Alb, căruia răufăcătorul îi tăiase capul, este readus la viaţa de către fata de împărat care-i va deveni soţie. Uciderea eroului peste ultima treaptă a iniţierii; el renaşte fiind astfel absolvit de jurământul făcut spânului şi capabil de a-şi întemeia o familie şi de a conduce o împărăţie.
Consideraţii asupra stilului
In ceea ce priveşte stilul lui Creangă, critică literară remarca oralitatea (autorul lasă impresia adresării direct către un public vast) şi frecvenţa redusă a figurilor de stil. Metafora aproape că lipseşte din scrierile sale, Creangă fiind " unicul prozator român al cărui stil are particularitatea asta" ( G. Ibrăileanu).
Concluzii:
"<Povestea lui Harap-Alb> este un scurt roman fantastic, în care toate elementele au reversul lor real, traductibil, o adevărată epopee [ ... ] a poporului român." (Alexandru Piru)
